Un fost mare antrenor povesteşte cum juca Victor Piţurcă darts cu flegme!

Articol scris de: Flavius Dumitrescu
Share to Google Plus

Fostul mare antrenor Constantin Cernăianu, care astăzi a împlinit vârsta de 80 de ani, și-a reamintit despre „isprăvile” lui Victor Pițurcă din perioada de jucător activ.

“Piți era supărat la Craiova fiindcă nu juca, era la echipa de tineret! Când i-am dat o șansă, ce făcea el în autocar? Pițurcă juca un joc de cărți, încât să le ia banii jucătorilor. La cantonament, era o ținta de darts, iar Pițurcă juca pe flegme cu colegii! Cine nimerea la 100 flegma lua banii!”, a declarat Cernăianu la Sport Total FM, la o emisiune moderata de Daniel Nazare şi Narcis Drejan.

Cine a fost Constantin Cernăianu?

A jucat la: Flacăra Târgu Jiu (1949 – 1953), Știința București (1954 – 1955), Pandurii Târgu Jiu (1956 – 1960). A antrenat la: Petrolul Ploiești, mai întâi ca secund, apoi ca antrenor principal în perioada 1964 – 1971, Universitatea Craiova (1971 – 1976), Naționala Universitară, campioană mondială în 1972 și 1974. A fost antrenor secund al echipei Naționale (1976 – 1980), iar cu Naționala de juniori a ocupat locul 3 la Turneul Final al Campionatului Mondial de Juniori din Australia. S-a întors la echipele de club și a antrenat Steaua, în perioada 1981 – 1983, Olimpyakos Nikosia, de două ori, în perioada 1983 – 1985 și în perioada 1988 – 1992. În 1985 – 1986 a fost antrenor principal la Dinamo București, în 1986 – 1987 la Rapid București, 1987 – 1988 la Gloria Bistrița, iar în 1993 – 1994 a fost cooptat în staff-ul Federației de Fotbal din Egipt.

 

Despre: ,,,,,
Alte articole pe aceeasi tema

URL scurt: http://ofsaid.ro/?p=57206

Adaugat de la Oct 12 2013. Adaugat in Main, Monden. Poti urmari raspunsuri la acest articol prin RSS 2.0. Poti raspunde la acest articol

Newsletter

Abonare newsletter Ofsaid.ro

Cauta in arhiva

Cauta dupa data
Cauta dupa cateogrie
Cauta folosind Google

Opinii

Autentificare | Livescore | how to cure ringworm | Concediu |
Trimitem newsletter prin: Newsman App