Editorial / Viorel Grigoroiu: Mitica, pastreaza-ti meciurile !
La ora la care astern aceste randuri tocmai m-am intors din “Stefan cel Mare” de la Dinamo – Gloria Bistrita, 3 – 0. S-a jucat cu portile inchise dar si daca le-ar fi lasat deschise tot nu venea nimeni la stadion. Vorba lui Victor Becali dupa meciul din “Groapa” cu Urziceni: “Cati spectatori au fost cu tot cu mine sau fara mine ?”.
Asadar, (din nou) atmosfera dezolanta si fotbal, in consecinta. Daca vorbesc de atitudine, nici macar amical nu-l puteai numi, iar aici nu vreau sa insinuez absolut nimic despre vreun posibil blat. Macar de-ar fi fost pentru ca astfel ar fi existat o explicatie logica pentru cele 90 de minute de chin. Bistritean, in special. “Tabloul” acesta este in ultima vreme din ce in ce mai activ in fotbalul evaluat de Mitica Dragomir in negocierile cu televiziunile, la peste o suta de milioane de euro.
Tribune aproape goale, angajament aproape zero si spectacol cvasi-inexistent. Fie ca te duci in “Stefan cel Mare”, in Regie, la Severin, la Ploiesti, la Bistrita sau la Urziceni, decorul e acelasi. Sigur ca mai sunt si exceptii dar nu atat de multe sau de dese incat sa-ti schimbe impresia fata de un campionat fara mai nimic. Nu pot sa uit replica data recent de un oficial de club atunci cand l-am intrebat daca mizeaza la meciul respectiv, programat in deplasare, si pe un grup de suporteri: “Era unul singur care vroia sa vina si chiar nu avea rostul sa organizam ceva doar pentru el !”.
Unul singur, oameni buni ! Fara sa le pese ca toate lucrurile acestea exista, cei care au fotbalul asta pe mana se vor intalni in scurt timp ca sa vanda ce-a mai ramas de vandut din celebrele de acum, pachete. Pastrati-le (pentru) voi, Mitica ! Macar favoarea asta sa ne-o faceti. Patru meciuri, cate stim sigur ca se vor televiza din vara incolo, ne sunt arhisuficente. Pe bune !
Despre: editorial,viorel grigoroiuURL scurt: http://ofsaid.ro/?p=5427

